Top destinatii de Craciun

avon.ro%20

Dragilor,

Vorba lui Banica… doar odata in an e Craciunului. Perioada de forfota, in care toti promoveaza linistea, perioada in care sa te bucuri de familie, cand toti te roaga sa le dai cu cardul prin magazine ca sa iti acoperi niste nevoi pe care in restul anului nu le-ai prea sesizat…

Si in plus, e ziua Domnului…

Pentru mine, Craciunul e perioada perfecta de stat acasa si de motait aiurea, fara scop. Porc avem, vinul s-a limpezit, nu e nevoie de mai mult.

Insa, pentru ca am scapat de comunism si ne putem deplasa liberi, avem posibilitatea sa ne ducem sa ii colindam si pe ceilalti locuitori ai planetei. Intocmai pentru ca vor sa dam cu cardul, oferte sunt berechet sa ne si deplasam acolo, sa innoptam si sa dam stomacului liber la golit farfurii si bufete suedeze. Cel mai simplu, ar fi sa mergi undeva la munte, in tara, dar oare cum arata un top al destinatiilor de Craciun, accesibile si din afara tarii?

Eu as zice ca in felul urmator:

Praga, Republica Ceha

E veche, e frumoasa, istorie “comestibila” si usor de digerat peste tot. Praga nu e ideala doar pentru iarna si Craciun, Praga e minunata tot timpul. Sa nu uitati sa dati cu bere…. ce are daca e iarna?

Daca sunteti in cautare de cazare, intrati pe Booking.com pentru cele mai bune oferte.

Laponia, Finlanda

Cum sa afle Mos Craciun ce vrei, daca nu ii faci o vizita? Sau daca i-ai trimis scrisoare, cum sa nu verifici daca a primit-o si a validat-o? In plus, e timpul sa vedem reni si fara sa fie urmati de sigla Disney si cantece din “Frozen”. Numai sa nu mergeti acolo cu telefoane Nokia, ca incep finlandezii sa planga de nostalgie.

Zurich, Elvetia

Ciocolata, ceasuri scumpe? Mai trebuie sa mai fie Craciun ca sa fie Zurich o destinatie de vacanta? Nu! Aveti liber la heissi schoggi (ciocolata calda), puteti sa stati si sa cugetati in timp ce va uitati la Alpi.

Charleston, SUA

Daca Europa nu e suficient de departe ca sa scapati de neamuri, treceti oceanul. Debarcati in Charleston, un oras frumos, plin de “Southern Charm”, farmec specific zonei de Sud a Statelor Unite. Frumos oras, cu iz colonial, cu lichior de oua cu bourbon, si decoratiuni de Craciun pe case menita sa suga toata vlaga unei centrale electrice…

Reykjavík, Islanda

Daca nu gresiti numele, si ajungeti in schimb in Resita, Reykjavík va promite sa va scape sigur de toate neamurile, 4 ore de lumina pe zi, restul noapte incalzita de luminile Nordului.

Edinburgh, Scotia

Menit pentru iubitorii de arta si cultura, dar as zice sa popositi in Scotia daca va uitati la Game of Thrones. Nu e nici un secret ca taramurile lui McCleod si William Wallace au servit ca inspiratie pentru “The North”. M-as duce sa ii vizitez numai ca sa le zic ca “Winter is coming”!

Hello Scotland! First Tesla store now open in Edinburgh #Tesla #Scotland #Edinburgh #cars #electric

A photo posted by Tesla Motors (@teslamotors) on

Malmö, Suedia

Mergeti sa ii vizitati si pe suedezi si cheltuiti acolo banii destinati unei vacante, sa le aratam ca nu suntem toti hoti si smecheri. Ce au scump in meniu, aia sa comandati, chiar daca trebuie sa platiti cu bonuri de masa!

Venetia, Italia

Vreau sa mergeti acolo doar sa vedeti daca au inghetat canalele! Ahhh… si sa imi confirmati daca Mos Craciun vine sau nu cu gondola? O alta curiozitate… fac si pizza cu aroma de sarmale?

Vienna, Austria

Nu e nevoie de detalii, Vienna e aproape setata ca “default” in mintea noastra ca si destinatie de vacanta. O ajuta… caracteristicile si calitatile orasului pe timp de iarna. Sa va cazati in Targul de Craciun si sa va alcatuiti dieta exclusiv pe baza de vin fiert. La cata populatie musulmana e acum in Vienna, insa, sa nu fiti surprinsi daca o sa fiti printre singurii oameni care sarbatoresc Craciunul (ha ha, gluma proasta!)

Munchen, Germania

Un brad de mari anverguri in Marienplatz, multiplu de Targuri de Craciun (inspre  24 la numar, mi se sufla in casca), pentru ca vin fiert ati baut in Vienna si bere in Praga, aici va axati pe turta dulce!

#christmasmarket #munich #germany #so #beautiful #christmasdecorations

A photo posted by Anastasia Kanavina (@nastjakanavina) on

Si nu ca nu am bani… ca mai am. Am taiat si porcu’, mi-au ramas si bonuri de masa, dar daca da Cel de Sus sa castig la loto, le iau pe toate la rand, plus alte cateva. Sa ma urmariti pe Instagram, ca o sa pun poze in draci. Seria de poze o sa se numeasca “Voiajele lui Presecan, de la Poplaca, in lumea larga”.

Si ca tot am vorbit de Poplaca, aia e destinatia mea de tot de Craciun. O aleg cu sufletul, nu cu portofelul. Va astept la colindat!

Si, desigur, pentru ca sunteti frumosi si umblati prin lume, va astept parerile, sugestiile si completarile pe Facebook, Twitter,Instagram sau in sectiunea de comment-uri de mai jos.

Gracias!

avon.ro%20

Advertisement

One thought on “Top destinatii de Craciun

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s